Tura de hiking in muntii Fagaras: Creasta Principala-10 zile-MountainGuide-Sibiu

by Super User
Accesări: 11493

A fi un iubitor de munte înseamnă să descoperi frumuseţiile şi sălbaticia diverselor masive montane ale Europei şi nu numai…Noi vă propunem prin această tură montană, să explorăm o mică parte din fascinanta grădină a Carpaţilor.
Ce putem vedea aici??? În tura noastră vom străbate creasta principală a celui mai impozant şi antrenant masiv al Carpatilor Romaniei; Masivul Făgăraş sau “Alpii Transilvaniei”.
Veniţi să explorăm cele mai sălbatice văii, să urcăm pe cele mai înalte vârfuri, să poposim pe malurile câtorva lacuri alpine, să admirăm flora şi fauna diversă a acestor munţi, alături de MountainGuide-Sibiu.

Detalii organizare tură:
Nivel tură: Activ - pentru turişti bine pregătiţi fizic şi psihic.
Durata turei: 9 nopţi/ 10 zile
Perioada optimă: 1 Iunie -1 Octombrie
Grup: 4 - 15 pers

Etapele turei:
Ziua 1. Bine aţi venit pe pământ românesc…
Sosire la Aeroportul Internaţional Sibiu, oraş european, fostă colonie de saxoni şi Capitală Culturală a Europei în 2007.
Tur cultural ( aprox 2 ore) în cele mai importante locaţii ale Sibiului..
Vom incheia seara printr-o cină tradiţională românească.

Ziua 2: Făgăraş venim să te cucerim!!!
Traseu: Sibiu-Sebesul de Sus–Culmea Moasei–Cabana Suru (1450 m)
Durata traseului: 3 ½ ore
Diferenţă de nivel: +795 m.
Cina si cazare la Cabana Suru.

Ziua 3: Spre vârfurile înalte ale Făgăraşilor..
Traseu: Cabana Suru–Şaua Suru (2110 m) –Vârful Budislavu (2371 m)–Lacul Avrig-Cabana Bârcaciu (1550 m).
Durata traseului: 6-6 ½ ore
Diferenţe de nivel: + 880 m / - 780 m.
Cina şi cazare la Cabana Bârcaciu.

Ziua 4: În inima Făgăraşilor
Traseu: Cabana Bârcaciu (1550 m)-Platoul Scărişoarei-Vârful Scara (2306m)-Vârful Şerbota (2331 m )-Cabana Negoiu (1546 m).
Durata traseului: 7 - 7 ½ ore
Diferenţe de nivel: + 777 m / - 781 m.
Cina şi cazare la Cabana Negoiu.

Ziua 5: Vârful Negoiu 2535 metri - al doilea vârf al Carpaţilor României.
Traseu: Cabana Negoiu–Valea Sărăţii–Vârful Negoiu (2535 m)–Lacul Călţun–Vârful Laitel (2390 m)–Vârful Paltinu (2399 m)– Zona turistică Bâlea Lac.
Durata traseului: 8 - 8 ½ ore
Diferenţe de nivel: + 989 m / - 495 m.
Cina şi cazare la Cabana Paltinu (2044 m)-fosta cabană de vânătoare a fostului preşedinte comunist, Nicolae Ceauşescu.

Ziua 6: O zi mai relaxantă pe Vârful Vânătarea lui Buteanu-2507 metri
Traseu: Zona turistică Bâlea Lac-Valea Văiugii–Vârful Vânătarea lui Buteanu (2507 m)–Revolver–Lacul Capra–Şaua Capra( 2311 m)–Vârful Iezerul Caprei (2417 m)–Vârful Paltinu–Zona turistică Bâlea Lac.
Durata traseului: 5 ore
Diferenţe de nivel: + 467 m / - 467 m
Cina şi cazare tot la Cabana Paltinu (2044 m)

Ziua 7: Cu paşi repezi spre “Acoperişul României”
Traseu: Zona turistică Bâlea Lac–Şaua Capra–Fereastra Zmeilor–“Trei paşi de moarte”–Monumetul Nerlinger–Vârful Mircii( 2471 m)–Şaua Podragu–Cabana Podragu (2136 m)
Durata traseului: 6 ore
Diferenţe de nivel: + 446 m / - 332 m.
Cina şi cazare la cabana Podragu.

Ziua 8: Ziua cea mare-sus pe “Acoperişul României”
Traseu: Cabana Podragu–Saua Podragu–Varful Vistea Mare (2527 m)–Varful MOLDOVEANU (2544 m)–Fereastra Mare a Sambetei–Cabana Valea Sambetei( 1401 m ).
Azi vom păşi pe cel mai înalt vârf al Carpaţilor României, vârful MOLDOVEANU cu ai lui 2544 metri.
Durata traseului: 9 – 9 ½ ore
Diferenţe de nivel: +408 m / - 1143 m
Cina şi cazare la cabana Valea Sâmbetei

Ziua 9: Rămas bun Făgăraş!!!
Traseu: Cabana Valea Sâmbetei - Mănăstirea Brâncoveanu…
Transfer Sibiu. Program de relaxare printr-o plimbare plăcută în Muzeul Tradiţional în Aer Liber ASTRA..
Cină festivă terminare tură montană la un restaurant tradiţional românesc.
Durată tură montană:2 -2 ½ ore
Diferenţe de nivel: - 710 m
Transfer Sibiu: 1 h 30 min.

Ziua 10: La revedere Romania! Timp liber.Cumpărături de suveniruri..
Transfer la Aeroportul Internaţional Sibiu.

Pretul include:
- 2 nopţi de cazare in hotel 3 ***.
- 7 nopţi de cazare în cabane montane
- Toate mesele incluse,
- Pachete prânz( sandwich-uri, fructe, apă) pentru turele montane
- Cină festivă de bun venit în România şi de terminare a turei într-un restaurant cu specific românesc.
- Transport pe toată durata turei( se alege tipul de microbuz în funcţie de numărul de persoane).
- asistentă ghid montan profesionist, membru Asociatia Ghizilor Montani din România( AGMR), vorbitor de limba Engleză, Germană, Spaniolă.
- asistenta ghid cultural vorbitor de limba Engleza ,Germana, Franceza sau Spaniola
- un suvenir.
Pretul nu include;
- asigurare accident/ viaţă
- echipament
- bilet avion
- alte cheltuiele suplimentare( alcool, ţigări etc)

MountainGuide-Sibiu

REZERVA ACEASTA TURA