Muntii Bucegi--Ghid Montan Sibiu, Romania

 Se spune despre Bucegi că este muntele misterelor sau muntele dacilor. De ce muntele misterelor??? Pentru că muntele nu este doar inima de piatră a României, ci şi un minunat sanctuar: un munte sfânt, de pe platoul căruia se vede toată ţara, până la Dunăre, şi un zeu de piatră cu chip de dac, ce veghează neîncetat asupra României.

Sfinxul, unul din monumentele emblematice ale Bucegilor, sau chipul de om săpat în stâncă , priveşte cu ochii larg deschişi peste ţara dacilor

Chiar dacă spunem că Sfinxul nostru, împreună cu Babele - stranii făpturi de piatră ce stau la taifas în apropierea Sfinxului - sunt doar opera naturii şi nu creaţia unor îndepărtaţi strămoşi, înseamnă că natura şi-a depăsit limitele şi s-a întrecut pe sine în acest masiv.

Cum priveau dacii « Sfinxul », acest om de piatră din vârful munţilor? Cu siguranţa, nu ca pe o simplă stâncă erodată de ploi şi vânt, aşa cum facem noi astăzi. Probabil că la poalele lui se practicau ritualuri sau sacrificii.

Babele este un alt loc înconjurat de legendă. Se spune că Dochia, o femeie bătrână, a fost transformată în stană de piatră împreună cu turma ei de oi exact în locul în care sunt stâncile de azi.

Muntele cu nume de om

"Un vârf care se numeşte Omul! Este muntele atât de mic sau a fost un om atât de mare, de s-a numit muntele după el? Ce a fost omul acesta? Erou mare, care s-a bătut în bătălie? Împărat, de care se cutremurau împărăţiile?". Unii spun că pe Vârful Omu a existat, în vremea dacilor, un altar închinat unui mare zeu, poate lui Saturn, zeul timpului, cunoscut la noi sub numele de Zamolxe. Alţii spun că o dată pe an, la asfinţit de noiembrie, una din stâncile din apropierea vârfului îşi lasă umbra pe platou. Profilul stâncii desenează o imagine umană, care i-a dat numele "Omul".

Legenda spune însă că odată un cioban se rătăci în Bucegi. El urcă îndelung în toate părţile, fără a găsi însă drumul bun. Așa ajunse până în vârful cel mai înalt al muntelui. Însă nici aici nu reuşi să se orienteze. Atunci, se înfurie și începu să înjure și să blesteme. Drept pedeapsă, Dumnezeu îl transformă într-o stâncă, care se poate vedea și astăzi si care porta numele de “Om”.

De ce muntele dacilor???

Se crede că în Bucegi îşi avea lăcaşul Zamolxis, regele suprem al Dacilor. După scrierile lui Strabo, Zamolxis trăia într-o peşteră în aceşti munţi. Peştera trebuie să fi fost ca un labirint, legenda spune că Zamolxis dispărea pentru lungi perioade de timp, în adâncurile muntelui.

Se vorbeste şi că cetatea de piatră a Bucegilor nu a fost niciodată cucerită. Armatele împăraţilor romani Domiţian şi Traian nu au ajuns în locurile sacre ale dacilor. A fost cucerită Sarmizegetusa, cu complexul ei de sanctuare minunate, ce au fost făcute de romani una cu pământul însă Muntele Sfânt al dacilor nu a fost niciodată profanat. Munţii Bucegi se întind de-a lungul porţiunii superioare a Văii Prahovei, în estul lanţului Carpaţilor Meridionali şi privesc maiestuos spre oraşele presărate ca nişte perle pe vale: Predeal, Azuga, Buşteni, Poiana Ţapului şi Sinaia.

De ce o drumeţie în masivul Bucegi ??? Pentru că:

* În Bucegi, pe teritoriul Judeţului Braşov, se găsesc câteva areale puse sub ocrotire, care au statut de rezervaţie naturală: Abruptul Bucşoiului, Valea Mălăieşti şi Valea Gaura, unde s-au retras cele mai multe capre negre, dar unde mai sunt protejate şi alte animale: râsul, cocoşul de munte şi multe specii floristice rare.

* Bucegiul te încântă prin formele sale de relief , sculptate cu atâta măiestrie de intemperii, având formele unor personaje mitice, încărcate de istoria şi cultura acestui ţinut, perindat de strămoşii noştri daci.

* Masivul Bucegi este un parc naţional cu o arie diversificată de ocrotire a celor mai importante obiective: Sfinxul, Babele, Peştera Ialomiţei, Abruptul Prahovean, Colţii Morarului, adevărate monumente ale naturii.

* Aici găsim staţia meteorologică situată la cea mai mare altitudine din România ( staţia meteo Omu) aşezată chiar pe coama vârfului cel mai înalt din Bucegi - Omu ( 2505 metri).

* Orice turist ce păşeşte pe platoul Bucegiului, indiferent de unde vine, a auzit şi a dorit să vadă, cel puţin o dată ciudatele forme ale stâncilor de pe platou.

* Păşind pe potecile învăluite de mister ale Bucegilor, poţi ajunge pe valea Ialomiţei, unde din izvorul Ialomiţei îşi potolea setea Zamolxe. Se spune că această zonă a fost denumită “şapte izvoare” şi că dacii o numeau “ zona nemuririi”.

* Putem descoperi împreună misterele Bucegilor.

MountainGuide Sibiu.

 TURA DE HIKING IN MUNTII BUCEGI - 7 ZILE